Primul parc fotovoltaic construit pe blocuri la Galați a fost scos la licitație. Va costa aproape 5,5 milioane de lei

Contractul pentru amenajarea primului parc fotovoltaic de către Primăria municipiului Galați a fost lansat în licitație publică.

Parcul fotovoltaic va fi amplasat pe blocurile M1-M14 din cartierul Micro 17 și va avea o putere minimă instalată de 1,155 MW cu module fotovoltaice de minim 550 Wp.

De asemenea, va dispune de 14 invertoare de putere unidirecționale trifazate cu putere nominală tensiune alternativă 75 kVA, structură de montaj din oțel zincat și aluminiu pentru modulele fotovoltaice de pe acoperiș, tablouri electrice, rețele electrice de cablu pentru instalația de utilizare, instalație de legare la pământ, instalație electrică curenți slabi, dispozitive modulare protecție împotriva supratensiunilor și dotări NPM și PSI.

Parcul va contribui în principal la creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea costurilor.

Valoarea estimată a contractului lansat în licitație este de 5.489.670,00 lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 16 decembrie 2024. Termenul de realizare al contractului este de 15 luni de la data semnării acestuia.

Este vorba despre un proiect cu fonduri europene, în cadrul Fondului pentru Modernizare, Programul cheie 1, gestionat de Ministerul Energiei.

Perioada de implementare este de maxim 31 de luni, în conformitate cu cererea de finanțare și contractul de finanțare.

MĂDĂLINA DEDIU

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr