Curtea Constituțională a decis: turul 2 al alegerilor prezidențiale va fi pe 8 decembrie, între Călin Georgescu și Elena Lasconi

Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat, luni seară, că rezultatul turului 1 al alegerilor prezidențiale a fost validat, iar turul 2 se va desfășura duminică, 8 decembrie 2024, așa cum era calendarul electoral inițial. La scrutin vor participa Călin Georgescu (candidatul independent care a câștigat primul tur) și Elena Lasconi.

Judecătorii constituționali au precizat că renumărarea voturilor exprimate pe teritoriul României nu a scos la iveală probleme, iar renumărarea voturilor din diaspora nu mai contează, deoarece nu a fost contestată.
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, anunțase, în prealabil că, după renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale, exprimate pe teritoriul României, nu ar exista diferențe față de prima numărare.

Întârzierea aflării rezultatului final ar creat, de altfel,o situație complicată. Curtea Constituțională a României (CCR), dacă ar fi amânat din nou verdictul privind validarea sau invalidarea turului 1 al alegerilor prezidențiale, turul 2 nu se va mai putea organiza pe 8 decembrie, deoarece nu mai rămânea timp pentru tipărirea și distribuirea buletinelor de vot.

Vă reamintim că CCR este instituția care a cerut verificarea şi renumărarea voturilor şi a buletinelor nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizia de renumărare a tuturor voturilor se bazează pe cererea candidatului Cristian Terheș.

Biroul Electoral Central a stabilit că renumărarea voturilor trebuie făcută până cel târziu duminică, 1 decembrie, ora 22.00. Potrivit deciziei BEC, materialele electorale aferente secțiilor de votare din tară au fost preluate, transportate și depozitate sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat luni, 2 decembrie, că au ajuns în țară toate buletinele de vot de la primul tur al prezidențialelor pentru a fi renumărate.

„Toate buletinele de vot înregistrate în cadrul secțiilor de votare din străinătate la primul tur al alegerilor pentru Președintele României din data de 24 noiembrie 2024 au fost expediate către Biroul electoral nr. 48 pentru secțiile de votare din străinătate”, precizat MAE.

Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României au utilizat, în acest scop, cele mai rapide și totodată sigure dintre soluțiile de transport identificate, în funcție de specificul fiecărei situații, de zonele geografice și de fusul orar. Ministerul a transmis și că „în cursul zilei de 2 decembrie 2024 la Biroul electoral se vor afla peste 97% dintre voturile exprimate în străinătate”, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Operațiunea de renumărare a voturilor are loc în circumstanțe controversate, fără observatori, nici ai partidelor, nici independenți. Au apărut inclusiv acuzații că unii saci cu buletine ar fi ajuns la Biroul Electoral central fără sigilii, care au fost rupte în împrejurări neclare.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr