Primăria Galaţi atenţionează proprietarii de vehicule care, din anumite motive, le-au abandonat pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi, că, în conformitate cu prevederile legale, „dacă în termen de 10 zile de la data anunţului (adică până pe 28 decembrie 2024) proprietarul sau deţinătorul său legal nu se prezintă în vederea ridicării vehiculului, acesta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicat, liber de orice sarcini, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificat prin vânzare, în condiţiile legii, sau predat unei unităţi de colectare şi valorificare a deşeurilor, în funcţie de starea vehiculului”, transmite municipalitatea.
Mai pe scurt, vor fi confiscate și vândute sau date la fier vechi, deci vă puteți lua adio de la ele.
Astfel, persoanele vizate pot solicita informaţii suplimentare apelând numărul de telefon 0336/102.112, în zilele de luni – joi, orele 08.00 – 16.30, şi vineri, 08.00 – 14.00, menţionează Primăria Galaţi. Iată și tabelul cu ultimul lot de mașini vizate de măsura la care facem referire.
