Primăria municipiului Galați informează că a fost atribuit contractul pentru realizarea utilităților și viabilizarea terenului în vederea construirii unui bazin de înot semiolimpic pe strada Cloșca nr. 6, în zona bazei Siderurgistul.
Valoarea contractului este de 8.128.576,48 lei fără TVA și va fi derulat de Asocierea Miad SRL – Galflor Instal Electric SRL – Expert Project Team SRL – Midarom Developing SRL. Sunt prevăzute 12 luni pentru derularea contractului (2 luni proiectare și 10 luni execuție).
Asta înseamnă că lucrările efective de construire a bazinului de înot nu vor putea începe mai devreme de primăvara lui 2026, iar de durat vor dura până prin 2028. Tocmai bine de inaugurat investiția în campania electorală, cât să mai agațe Ionuț Pucheanu un mandat pe motiv că-i gospodar cum nu s-a mai pomenit în istorie. Între timp, încă o generație de copii din Galați va rata șansa de a înota în orașul lor, locul unde nu mai există un bazin adecvat de peste 35 de ani, „mulțumită” PSD…
Prin proiectul pentru realizarea utilităților și viabilizarea terenului sunt prevăzute următoarele tipuri de lucrări: asigurare utilități – alimentare cu energie electrică, alimentare cu apă potabilă, gaz, canalizare, telefonie; sistematizarea verticală a terenului; realizarea accesului pe amplasament printr-un drum nou cu două sensuri de circulație; consolidarea terenului cu piloți forați.
Viitorul bazin de înot va fi construit prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.
Conform proiectului tip prezentat de CNI, viitoarea construcție va avea următoarele caracteristici tehnici: regim de înălțime – S parțial + P + 1E; suprafață teren – 4.884 mp; suprafața construită – 1.289,13 mp; suprafața desfășurată cu subsol – 2.499,78 mp; suprafață utilă – 1.915,41 mp.
La parter sunt prevăzute plaja bazinului și spațiile pentru sportivi. Bazinul va avea 15,40 m x 25,02 m, plajele laterale vor avea 2 m, iar cele de capăt vor avea 6,85 m. La etaj vor fi gradenele pentru 124 de spectatori, o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, precum și vestiarele.
Valoarea investiției pentru realizarea bazinului va fi de circa 30 de milioane de lei.