Miercuri, 12 martie, ar fi trebui să se plătească avansul pe martie la Combinatul Siderurgic Liberty Galați, însă acest lucru nu s-a întâmplat, spre nemulțumirea celor aproape 5.000 de salariați. Aceștia nu au încasat nici lichidarea pe luna februarie, deci se poate spune că au deja o lună restanță la leafă, lucru care nu s-a întâmplat niciodată în istoria combinatului
Mai mult, bonurile de masă nu s-au mai dat de la începutul anului 2025, iar norma de efort, din iunie 2024, deși ambele sunt parte din contractul colectiv de muncă în vigoare.
Pe 12 martie, un grup de siderurgiști s-au adunat la turn, într-o încercare modestă de protest. Oamenii sunt disperaţi pentru că au de plătit rate la bănci, facturi şi de hrănit copiii, dar sunt foarte supăraţi și că nimeni nu le spune ce se întâmplă şi cât mai au de aşteptat. Șefii lor ridică din umeri și spun că nici ei nu știu, în vreme ce de la nivelul managementului au fost transmise comunicate că dacă statul nu dă ceva bani, sub formă de ajutor nerambursabil (unei firme private!), sau nu se găsește o bancă miloasă, care să dea un împrumut mare fără vreo garanție că vede banii înapoi, situația nu se poate rezolva.
Nici liderii sindicali nu-s de găsit, parcă au intrat în pământ, semn că lucrurile sunt mult mai grave decât lasă unii să creadă. Practic, combinatul are mai multe datorii decât valorează el, în sine…
Surse din combinat ne-au spus că se pregătesc proteste mari. Însă oamenilor le este teamă să facă grevă în număr mare, pentru că li s-a spus că dacă greva nu e organizată de sindicat în mod legal, tot angajaţii vor suporta consecinţele. În același timp, liderii sindicali, cum spuneam, nu-s de găsit.
Mulţi dintre siderurgişti au sperat că odată cu demararea procedurilor de concordat preventiv şi cu decizia intanţei de a ridica executările silite de pe conturile combinatului, vor primi şi ei banii, dar nu a fost aşa. Situația Liberty pare să se îndrepte către un destin implacabil, care a tot fost amânat prin tertipuri avocățești, însă scadența bate la ușă, iar din iulie – când expiră concordatul preventiv – insolvența nu mai poate fi evitată.