Fostul deputat PSD Laurențiu Gîdei (rămas fără mandat în decembrie 2024, după ce gălățenii nu prea l-au mai votat) a făcut ce-a făcut și s-a lipit din nou la un os de ros. S-a branșat la conducta cu bani publici, cum ar veni, căci nu prea pare să știe facă altceva în afară de circ politic și vrăjeală ieftină. Și nu se cade ca tocmai el, ditamai pesedistul, să pună mâna la muncă în privat, ca toți fraierii.
Așa că Gîdei, circarul de la PSD (a se vedea postările lui – hai să zicem „zglobii” – de pe rețelele sociale – a ajuns secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, loc călduț și bine plătit, de unde poate face și el un ban, dar și propagandă pentru partidul celor trei trandafiri.
Ce nu am înțeles noi este ce-l recomandă pe fostul deputat pentru a ocupa funcția menționată. Căci ne-am fi așteptat să aibă ceva competențe, cât de mici, nu doar să fie plantat acolo doar pentru că-i pupă cu abnegație pe jupânul Ciolacu și pe baronul Nica.
Gîdei are 49 de ani, a fost primar la Tg. Bujor timp de 8 ani (2012-2020), unde s-a aburcat via un partid de doi lei și cinșpe bani (PPDD, între timp dispărut), iar în mandatul 2020-2024 a fost deputat PSD Galați.
Ca pregătire profesională, nu prea rupe inima târgului și nu pare specialist în ceva, în afară de dat din clanță în stil demagogic. În 1998, la vârsta de 22 de ani, Laurențiu Gîdei absolvea o școală postliceală din Bacău, cu specializarea „Diriginte de poștă”, potrivit CV-ului său postat pe site-ul Camerei Deputaților.
Gîdei nu a apucat niciodată să arate de ce este în stare „la poștă”, din simplul motiv că viața l-a purtat către alte joburi, mai aliniate politic, mai aducătoare de parale. Munca-i pentru fraieri, se știe. Băieții deștepți fac politică și primesc sinecuri!
De exemplu, în perioada 2000-2003, Laurențiu Gîdei a fost „maistru instructor în cadrul Clubului Copiilor și Elevilor din Tg. Bujor”. Un loc unde s-a rupt muncind, desigur. Pe bani publici.
Evident, Gîdei a vrut mai mult, așa că s-a apucat să facă niște facultăți particulare, să aibă și el ce diplome să arate atunci când va avea ocazia să înhațe o funcție plătită din bani publici. Așa că, în perioada 2007-2010, în timpul în care devenise deja șef de birou în cadrul ANRE (nimeni nu știe cum, că școală nu avea), Gîdei a absolvit cursurile Facultății de Relații Internaţionale și Studii Europene din cadrul universității private Danubius Galați.
Această facultate nu i-a folosit la absolut nimic lui Gîdei, dovadă că el nu a lucrat niciodată în domeniul relațiilor internaționale. Cel mult, se poate pune faptul că a făcut parte din vreo trei grupuri din alea de prietenie parlamentară (organizatoare de excursii externe plătite din banii noștri).
În 2015, cu un an înainte de terminarea primului său mandat de primar la Tg. Bujor, Laurențiu Gîdei s-a apucat de a doua facultate. Tot o facultate particulară de care nu auzise nimeni – este vorba despre Universitatea Apollonia din Iași – acolo unde, timp de 3 ani, Gîdei a urmat cursurile Facultății de Știinţe ale Comunicării. Așadar, în timp ce era primar cu normă întreagă la Tg. Bujor, Laurențiu Gîdei a găsit timp să meargă la Iași, timp de 3 ani, ca să urmeze cursurile Facultății de Știinţe ale Comunicării.
La alegerile locale din 2020, Gîdei a câștigat cel de-al treilea mandat de primar la Tg. Bujor (de data asta din partea PSD, evident), însă în același an (2020) el a fost pus pe locul 4 în lista PSD Galați pentru Camera Deputaților și a obținut un mandat de deputat.
Laurențiu Gîdei a sperat să prindă și al doilea mandat de parlamentar, însă electoratul gălățean l-a lăsat fără serviciu, după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Deși se afla pe poziția a 2-a în lista PSD Galați pentru Senat, adică o poziție de regulă eligibilă, Gîdei a ratat al doilea mandat de parlamentar.
Însă după numai trei luni, Partidul (PSD) i-a găsit din nou un locușor cald și bine plătit lui Gîdei, plantându-l într-un post de secretar de stat. Desigur, el nu are nicio treabă cu economia, digitalizarea, antreprenoriatul sau turismul, dar la PSD nici nu contează ce știi, ci contează ce vrea partidul. VEzi cum a ajuns în frunte o nulitate ca Marcel Ciolacu.
După ce partidul i-a găsit din nou serviciu, Gîdei s-a apucat să-i umple de bale – virtual – pe liderii PSD Galați – Dan Nica, Costel Fotea și Ionuț Pucheanu – mulțumindu-le furtunos pentru că l-au susținut ca să obțină această funcție.
„După o experiență administrativă ca Primar, politică și legislativă ca Deputat în Parlamentul României, astăzi (joi, 27 martie 2025 – n.red.) încep o nouă etapă profesională în Guvernul României! Am fost numit Secretar de Stat la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului! Mulțumesc pentru încrederea acordată Domnului Prim-Ministru Marcel Ciolacu! Mulțumesc Domnului Dan Nica, Domnului Costel Fotea, Domnului Ionuț Pucheanu, precum și tuturor colegilor din organizația PSD Galați care m-au susținut și au încredere în mine! Conștient și onorat de responsabilitatea funcției, mă voi implica activ în toate aspectele gestionate de acest minister, condus de Domnul Ministru Bogdan Ivan!”,
a scris Laurențiu Gîdei pe contul său de Facebook.
Uite de aia, bre, nu vă mai vrea poporul! S-a săturat de combinațiile voastre politice de doi lei și de promovarea tuturor nulităților în funcții publice!