Fostul prefect de Galați, Mihai Capră, a demisionat vineri, 4 aprilie, din funcția de prim-vicepreședinte interimar al Organizației Județene PNL, la doar o lună de la instalarea în funcție.
Momentul numirii lui Capră (un politician cunoscut pentru seriozitate și intransigență) părea să dea speranțe că liberalii ar putea fi și altceva decât o anexă oarecare a PSD. Din păcate, lucrurile au arătat cu totul altfel în realitate, iar pofta de ciolan – un ciolan mic, dar sigur – s-a dovedit pentru gruparea liberală de la Galați mai puternică decât dorința de a fi alături de români, de a schimba ceva în țara asta!
„Am acceptat să revin în PNL, animat numai și numai de dorința ca PNL Galați să redevină ce a fost și mai mult decât atât. Mă tem însă că boala de care suferă organizația e mult mai gravă decât am estimat, posibil incurabilă. Se pare că modul desuet în care percep eu politica nu-și are locul într-o lume motivațională. Și mai mă tem că boala nu-i numai la nivelul organizației noastre. Mă încearcă un acut sentiment al unei persoane care vrea să ajute o bătrânică să treacă strada, dar ea nu vrea”, a declarat Mihai Capră.
„Cum amintirile nu mi le poate lua nimeni prefer să păstrez în memorie atmosfera din PNL-ul anilor 2000-2008 și ulterior a PDL-ului, singurul partid care a învins vreodată PSD-ul în alegeri. În consecință, vă rog să luați act de demisia mea din BPJ Galați și fie ca partidul să redevină ce a fost cândva, în ciuda pesimismului meu”, a mai transmis Mihai Capră membrilor Biroului Permanent Județean al PNL Galați.
Fostul prefect a precizat că a demisionat din funcție, nu și din PNL. Mihai Capră a fost prefect al Județului Galați în perioada 2005-2008 și secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne în perioada 2009-2010.