Salariații gălățeni își pot verifica istoricul salariilor și al contractelor de muncă, gratuit, la infochioșcul de la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați. Aparatul este amplasat la parterul instituției și permite, începând cu data de 1 aprilie 2025, accesul facil la informațiile din noul Registru General de Evidență al Salariaților – REGES Online, atât pentru salariați, cât și pentru angajatori.
REGES Online aduce o modificare esențială față de vechiul sistem REVISAL, și anume posibilitatea ca salariații să aibă acces la datele personale privind contractele de muncă și salariile obținute.
Astfel, orice salariat care are cont pe REGES Online își poate vedea istoricul locurilor de muncă la fiecare angajator la care a lucrat, cu toate detaliile acestora. Poate printa aceste documente gratuit la infochioșcul de la sediul ITM Galați, servindu-i la demonstrarea vechimii în muncă, în cazul unei eventuale noi angajări la o altă firmă sau instituție.
De asemenea, salariatul are acces și la salariile pe care le-a avut la fiecare loc de muncă în parte, așa cum au fost înregistrate de angajatori. Dacă dorește, salariatul poate tipări, pe documentul locurilor de muncă, și salariile avute la fiecare dintre acestea, prin bifarea unei căsuțe. Dacă nu vrea, nu printează și salariile, în cazul în care dorește o negociere mai avantajoasă cu noul angajator.
Toate documentele care se tipăresc din REGES Online au semnătura electronică a Inspecției Muncii, astfel că sunt valabile fără alte formalități.
Tot prin REGES Online, în cadrul în care observă o greșeală în datele sale de muncă, salariatul poate notifica angajatorul, pentru remedierea ei.
Accesul la REGES Online se face la infochioșcul ITM la fel ca de pe orice dispozitiv mobil sau desktop. Dacă ați creat contul recent sau acesta nu este activat, faptul că sunteți deja la sediul ITM este un avantaj, pentru că, la această operațiune, este nevoie de „Activare la ghișeu”, ghișeu care este la câțiva metri mai încolo.
Dacă nu aveți nici cont REGES, nici cont RoEID, este foarte important ca, pentru crearea contului REGES, să aveți la dvs cartea de identitate, care va trebui scanată, și telefonul mobil, pentru că veți primi pe e-mail un link de confirmare.