Noi zvârcoleli la PNL Galați. După ce liderul interimar Paul Ichim a tăiat în carne vie printre jupâni, a venit rândul lui să fie extirpat

În urmă cu vreo trei săptămâni vă informam despre tăierile în carne vie operate în PNL Galați de către liderul interimar (dr. chirurg) Paul Ichim. Justificate sau nu (istoria va decide) operațiunile politice ale lui Ichim au stârnit scandal, au durut pe ici pe colo, au făcut mici valuri chiar și în PSD.

De ce în PSD? Pentru că, de ani de zile, PNL Galați este doar un asterisc, un amănunt, o curea de ceas pentru pesediștii lui Dan Nica. Liberalii nu au contat la mai nimic, fiind reduși de liderii lor la condiția de instrument de negociere subterană pentru aranjamente personale.

Liderii peneliști gălățeni nu au reprezentat electoratul, ci s-au reprezentat pe ei atunci când negociau cu PSD poziții eligibile pe liste, funcții plătite gras în instituții de stat, mici ciupeli pentru firmele proprii în contracte cu statul și așa mai departe. În rest, după cum bine spunea nu de mult un vechi liberal, poate să fie la fel de bine lider al PNL Galați unul de la PSD, cum ar fi primarul Pucheanu, că tot aia ar fi.

Una peste alta, se anunță din nou schimbări la vârful PNL Galați. Ar fi cam a cincea răzmeriță la vârf din ultimele 12 luni, ceea ce este un veritabil record pentru minuscula organizație PNL de la Galați.

Surse din interiorul partidului dau ca sigur faptul că actuala conducere, în frunte cu președintele interimar Paul Ichim, va demisiona în scurt timp. Este un efect al ședinței care a avut loc luni, 25 august, la sediul central al PNL de la București, unde șefii organizației din Galați au fost chemați să dea niște explicații, dar și ca să li se ceară să demisioneze.

Se zice că onor conducerea centrală a Partidului Național Liberal a fost extrem de nemulțumită de decizia șefilor PNL Galați, de la începutul lunii august, de a-i înlătura din funcțiile deținute în organizația județeană pe primarii care au obținut cele mai bune rezultate la alegerile locale din 2024.

Este vorba despre Lucian Costin, primarul Municipiului Tecuci, și de Mihai Bejan, primarul orașului Berești, care au fost mătrășiți din conducerea PNL Galați pe motiv că au absentat nemotivat de la ședințe. Tot atunci, au fost eliberați din funcții sau au fost excluși din partid primarul comunei Rediu, Dorin Buruiană, dar și foști parlamentari, subprefecți, consilieri județeni, precum și întreaga conducere a AFDJ, pe motiv că nu au participat la ședințe sau nu și-au plătit cotizațiile.

Excluderea tuturor acestor membri cu state vechi în partid, unii dintre ei validați prin vot popular în 2024, cu procente semnificative, a fost statutară, după cum a susținut președintele interimar Paul Ichim, însă a stârnit reacții virulente în interiorul PNL atât la Galați, cât și la București.

Există informații potrivit cărora chiar președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, ar fi cerut o analiză temeinică a situației de la Galați, fiind deranjat în special de înlăturarea primarilor din funcțiile deținute în forurile de conducere a PNL Galați.

Cel mai vehiculat nume pentru a prelua conducerea interimară a PNL Galați este cel al deputatului George Scarlat („împăratul porcilor” din județ, pentru cine nu știe), dar, cum ziceam, poate să fie lejer și unul de la PSD (Pucheanu sau Fotea, dar poate și un lider mai de mâna a treia, cum a ajuns și liberalismul gălățean), căci șansele PNL să mai fie „ce-a fost, ba chiar și mai mult decât atât” (ca să amintim o lozincă tembelă de prin anii 90) tind, cum ar spune matematicienii, către zero. Un mare zero!

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr