Combinatul Siderurgic Galați va fi scos la licitație. Prețul de pornire pentru activele principale este estimat la 690 de milioane de euro

Remus Borza, președintele Euro Insol, administrator concordatar al Liberty Galați alături de CITR, a declarat că votul creditorilor pentru planul de restructurare modificat este așteptat până pe 10 decembrie. Varianta actualizată a planului de restructurare a combinatului Liberty Galați a fost distribuită creditorilor, ideea de bază fiind că se dorește vânzarea în bloc a activului industrial al Liberty și a laminorului Liberty Tubular Products, dar și vânzarea separată a Clubului „Sidex” și a Stadionului „Oțelul”.

„Am formalizat modificarea de plan trimisă la comitetul interministerial, creditori și Tribunalul Galați, iar pe 10 decembrie trebuie să își exprime votul privind vânzarea core-businessului, la preţ de 690 milioane de euro. Licitația vrem să o organizăm în ianuarie-februarie. Dacă nu vin la prima licitație cumpărători, o organizăm și pe a doua în martie, iar până la vânzare luăm în calcul și un contract de tolling“, a spus Remus Borza, pentru ZF.

Conform documentului trimis creditorilor, în componența activului industrial sunt incluse următoarele unități: Secția de aglomerare, Furnalul 5 și Oțelăria; Laminorul de tablă groasă; Laminoarele de benzi la cald și la rece și secțiile de galvanizare și vopsire; Priza Dunării; Uzina cocso-chimică; Halda de zgură; terenurile și construcțiile din incintă, precum și toate celelalte echipamente și instalații necesare în procesul de producție.

Așadar, administratorul special exclude categoric predarea captării de apă Priza Dunării către Primăria Galați, în contul datoriei către administrați locală. „Aceasta reprezintă sursa principală de apă brută pentru procesele industriale ale combinatului, care are nevoie de un volum semnificativ de apă pentru producția siderurgică. Orice întrerupere sau pierderea controlului asupra Prizei ar afecta grav capacitatea de operare a combinatului, punând în pericol chiar posibilitatea continuării activității.

În același timp, Priza Dunării asigură alimentarea cu apă potabilă pentru populația orașului Galați, inclusiv pentru instituții critice, precum spitale și școli. Prin urmare, este necesară protejarea acestui activ strategic și asigurarea că nu vor exista întreruperi în furnizarea apei potabile către municipiul Galați.

Astfel, cumpărătorul Combinatului Siderurgic va avea obligația furnizării în continuare a apei potabile către această regiune, ce va fi inclusă în cadrul contractului autentic de vânzare. Totodată, până la valorificare, Liberty Galați va putea încheia un contract de comodat cu Primăria Galați, dacă se va impune, în vederea asigurării furnizării apei potabile pentru municipiu”, se precizează în document.

Licitația pentru activele Liberty Galați va fi publică, competitivă, cu strigare, cu preț în urcare.

„Propunem vânzarea în bloc a activelor din componența Combinatului Siderurgic Galați, prin organizarea unei licitații, având prețul de pornire de 690.153.643 de euro exclusiv TVA, reprezentând valoarea de piață a activului conform raportului de evaluare întocmit de către Darian DRS. În situația în care activul nu este valorificat în cadrul licitației, propunem organizarea unei noi licitații având prețul de pornire de 407.124.890 de euro exclusiv TVA, reprezentând valoarea de lichidare a activului conform raportului de evaluare”, propun administratorii concordatari.

Autorii planului de reorganizare menționează că patru investitori și-au manifestat interesul de a investi în repornirea Liberty: UMB Steel (grupul de firme al lui Dorinel Umbrărescu), Metinvest BV (consorțiul miliardarului ucrainean Rinat Ahmetov), irakienii de la VAN Company și indienii de la Jindal.

Clubul „Sidex” și Stadionul „Oțelul” vor fi scoase separat la licitație. Prima strigare va fi de 1.076.915 euro pentru clubul social și de 3.515.797 de euro pentru stadion, adică sută la sută din valoarea de piață. Dacă prima licitație nu se adjudecă, prețurile de pornire vor coborî la 753.840 euro pentru club și 2.461.058 euro pentru stadion.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr