Avize tehnice de racordare pentru trei parcuri eoliene din județul Galați. Unde se află și cât curent electric produc

Compania Eurowind Energy România a anunțat că a obținut avizele tehnice de racordare (ATR) pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă. ATR-urile obținute reprezintă pasul esențial spre racordarea la rețea a viitoarelor parcuri.

Avizele au fost obținute în luna iunie 2026 pentru șapte proiecte de energie regenerabilă – eolian, fotovoltaic și stocare în baterii – pe care compania urmează să le dezvolte în județele Galați, Brăila, Constanța, Prahova și Botoșani.

Trei dintre cele șapte proiecte, toate trei pe energie eoliană, sunt amplasate în județul Galați. Este vorba despre parcurile de la Liești (49,6 MW), Slobozia Conachi (49,6 MWi) și Pechea (21,6 MW).

Pe lângă acestea, Eurowind Energy România a început deja lucrările la alte două parcuri eoliene din județul Galați, ambele în apropiere de Frumușița.

„Proiectele sunt prevăzute pentru conectare la sistemul energetic național după 2030, însă conectarea lor și finalizarea investiției depind de consolidarea rețelei și obținerea în timp util a autorizațiilor de construcție. Facem toți pașii necesari și lucrăm îndeaproape cu operatorii de rețea și autoritățile pentru realizarea acestor proiecte”, a declarat Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr