O mică rază de speranță la Combinatul Siderurgic Galați: contract de lucru pe două luni pentru laminorul de țevi sudate

Vești teoretic bune de pe platforma siderurgică a Galațiului. Spunem „teoretic” deoarece deja ne-am convins că la Combinat diferența dintre vorbă și faptă este deseori foarte mare…

Conducerea Combinatului Liberty Galați a anunțat, printr-o notă internă către salariați, că din 14 septembrie, a reînceput producția la Laminorul de Țevi Sudate. „Pachetul de comenzi acoperă, în acest moment, circa două luni de activitate. Unele volume de tablă groasă vor sosi în loturi, ceea ce înseamnă posibile mici întreruperi”, se arată în informare.

Documentul precizează că, în același timp, „continuă pregătirile pentru operațiunile de tolling, în ciuda dificultăților logistice și cele privind costurile energetice. O primă garnitură de tren a început să fie încărcată la Constanța cu brame ale clienților care vor fi transferate, în perioada următoare, către Galați. Sunt în derulare discuții tehnice și comerciale pentru alte volume de tolling”.

Reamintim că laminorul Liberty Tubular Products a mai fost repornit o dată, în februarie 2026. Încă de atunci, administratorul concordatar afirma: „Lucrăm la un contract de tolling cu Glencore, cel mai mare trader de materii prime și produse siderurgice. În patru-cinci săptămâni sperăm să putem începe contractul”. Problema este că, de fapt, nu s-a concretizat nimic și, iată, șapte luni mai târziu, „continuă pregătirile pentru operațiunile de tolling”.

Conducerea Combinatului a mai informat și că, „se lucrează la planuri de protejare a echipamentelor din fluxul primar, pentru a se evita degradarea acestora pe timpul iernii și pentru reducerea consumurilor energetice, cu menținerea capacității de reluare rapidă a producției”.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr