Campania electorală pentru alegerile din 2024 a început deja – nu că s-ar fi terminat vreodată – adică mai înainte cu un an decât permite legea. Însă n-are cine să observe asta. Autoritatea Electorală Permanentă doarme-n bocanci, însă doarme pe lefuri grase, așa că totul se vede roz dinspre bocancii lor de firmă.
Una dintre troznelile politice de ultimă oră este cea dintre deputatul PNL Galaţi, Onuţ Atanasiu, și Ionuț Pucheanu, primarul pSD al Galațiului.
În prima fază, deputatul a făcut o „băiețeală” și – hodoronc-tronc! – a cerut administraţiei să facă publică soarta drumului ce traversează curtea Poliţiei de Frontieră, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi, 18 mai 2023, chiar la locul „faptei”, adică în faţa curţii Poliţiei de Frontieră Galaţi, edilul Ionuţ Pucheanu nu a întârziat să îi dea replica. Bine, pe Onuț penelistul l-a durut la bască ani de zile de drumul cu pricina, dar – na! – vin alegerile, așa că a ieșit și el ca gândacul pe balegă, primăvara, să nu uite lumea că există.
Deputatul liberal a afirmat că problema e veche, dar abia acum a simți el că e cazul să se revolte și să înfiereze sistemul: „La două decenii de când s-au făcut primele demersuri şi trei ani şi jumătate de la semnarea ultimului ordin de începere a lucrărilor, administraţia locală tot nu este în stare să finalizeze un drum de câteva sute de metri ce ar fluidiza traficul între două dintre principalele bulevarde ale Galaţiului”.
Primarul Ionuţ Pucheanu nu s-a lăsat mai prejos și i-a trântit și el o „mahalageală” (destul de realistă, totuși), ca să fie cafteală completă, să fie ridicolul politicianist complet. Cațavencu, Farfuridi, Brînzovenescule! Sunteți pistol cu apă, băi! Dar hai să vedem ce zice Pucheanu.
„Gata cu ticăloşia, impostura şi minciuna! Onuţ Atanasiu, în trei ani de mandat nu ai făcut nimic pentru Galaţi şi nu ai adus niciun proiect pentru gălăţeni! Proiectul drumului prin curtea Poliţiei de Frontieră e blocat la Ministerul de Interne de 3 ani, acolo unde este ministrul tău, colegul tău de partid, cu care îţi bei săptămânal cafelele pe la Bucureşti. Cum se face că tocmai avizul care ar fi deblocat construcţia acestui drum este subiectul unei campanii de denigrare?! Oare gălăţenii sunt atât de naivi încât să nu înţeleagă ce faceţi? Oare ne putem gândi că ţi-ai băgat coada tocmai pentru blocarea proiectului? Tu, domnule deputat, tu nu lucrezi pentru gălăţeni? E cumva drumul lui Pucheanu? Sau e drumul oraşului nostru?
Nu te-a interesat niciodată în ce stadiu se află proiectele acestui oraş, nu m-ai sunat niciodată să mă întrebi dacă poţi ajuta cu ceva acest oraş sau proiectele lui. oNUţ Atanasiu, lasă locul liber pentru cineva a cărui inimă chiar bate pentru Galaţi şi gălăţeni!”.
Nu vă lăsați, băieți! Luați niște bâte mai mari!